A. Perioada de implementare a proiectului
Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, începând la data intrării în vigoare a contractului de finanțare, respectiv 12.09.2022, data semnării acestuia de către reprezentantul legal al Autorității de Management.
B. Obiectivul general al proiectului
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea capacitații Asociației de a se implica în dezvoltarea locala si sprijinirea introducerii sistemelor si standardelor comune la nivelul comunei Domnești pentru optimizarea proceselor orientate către cetățeni în concordanță cu Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice.
C. Obiectivele specifice ale proiectului
Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:
1. Dezvoltarea managementului organizațional prin prioritizarea funcției de planificare a activităților;
2. Actualizarea viziunii identitare la conceptul specific administrației publice locale, percepând propria organizație ca pe un sistem deschis, care își ajustează outputurile în funcție de ceea ce primește din mediu (input-uri);
3. Dezvoltarea unui sistem de comunicare eficient si eficace;
4. Crearea unei strategii de dezvoltare pe termen mediu si scurt;
5. Întărirea capacitații instituționale a comunei Domnești.
D. Grupul țintă direct al proiectului
Grupul țintă direct al proiectului este reprezentat de 10 angajați (voluntari) din cadrul Asociației, personalul din administrația publica a comunei Domnești, respectiv 61 de angajați ai Primăriei Comunei Domnești ca furnizor de servicii publice precum si cei 17 consilieri locali (inclusiv viceprimarul)+ 1 primar+ 1 secretar.
E. Rezultate de program
Rezultate de program/de proiect prevăzute în cererea de finanțare.
1. Rezultat program R4: Capacitate crescută a ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, atins prin: Rezultat proiect 1 – o analiză diagnoză instituțională.
2. Rezultat program R4: Capacitate crescută a ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, atins prin: Rezultat proiect 2 – îmbunătățirea competențelor profesionale, flexibilizarea în identificarea posibilelor soluții și dezvoltarea unor expertize complementare pentru un număr de 60 de participanți certificați la 4 cursuri de formare (Gândire Laterală, NLP – Programare Neuro-Lingvistică, Sistemul de Control Intern Managerial [acreditat ANC], și Managementul Timpului).
3. Rezultat program R4: Capacitate crescută a ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, atins prin: Rezultat proiect 3 – Optimizarea proceselor orientate către cetățeni ( 2 misiuni, 2 viziuni și 2 seturi de valori [una pentru asociație și una pentru instituția publică locală]; 2 elemente de identitate vizuale -siglă și antet personalizat [una pentru asociație și una pentru instituția publică locală], 1 instrument specific de aplicare a funcției de planificare pentru instituția publică locală) – Mecanisme pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local (2 strategii de dezvoltare pe termen mediu și scurt [una pentru asociație și una pentru instituția publică locală], 2 ghiduri specifice privind implementarea funcțiilor de management [una pentru asociație și una pentru instituția publică locală], 5 proceduri documentate pentru instituția publică locală și 2 proceduri documentate pentru asociație).
F. Optimizarea proceselor orientate către cetățeni, livrabilele
În ceea ce privește optimizarea proceselor orientate către cetățeni, livrabilele avute în vedere a fi elaborate de către furnizorul extern sunt:
a) 1 misiune, 1 viziune și 1 set de valori pentru asociație;
b) 1 misiune, 1 viziune și 1 set de valori pentru instituția publică locală.
Aceste livrabile vor fi diseminate grupului ținta și factorilor interesați prin intermediul website-urilor partenerilor, după recepția acestora pe suportul de comunicare convenit;
În ceea ce privește elementele de identitate, livrabilele avute în vedere a fi elaborate de către furnizorul extern sunt:
a) 1 siglă și 1 antet personalizat pentru asociație;
b) siglă și 1 antet personalizat pentru instituția publică locală;
c) 1 instrument specific de aplicare a funcției de planificare pentru instituția publică locală.
Aceste livrabile vor fi diseminate grupului ținta și factorilor interesați prin intermediul website-urilor partenerilor, si în format electronic transmis pe email, după recepția acestora pe suportul de comunicare convenit;
În ceea ce privește mecanismele pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local, livrabilele avute în vedere a fi elaborate de către furnizorul extern sunt:
a) 1 strategie de dezvoltare pe termen mediu și scurt pentru asociație;
b) 1 strategie de dezvoltare pe termen mediu și scurt pentru instituția publică locală;
c) 1 ghid specific privind implementarea funcțiilor de management pentru asociație;
d) 1 ghid specific privind implementarea funcțiilor de management pentru instituția publică locală;
e) 5 proceduri documentate pentru instituția publică locală;
f) 2 proceduri documentate pentru asociație.
Aceste livrabile vor fi diseminate grupului ținta și factorilor interesați prin intermediul actelor administrative ale partenerilor, si în format electronic transmis pe email, după recepția acestora pe suportul de comunicare convenit.
ANALIZA DIAGNOSTIC
| Image | Title | Type | Size | Link |
|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
2 Mo
|
ANTET
| Image | Title | Type | Size | Link |
|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
215 Ko
|
||
|
|
pdf
|
239 Ko
|
GHID SPECIFIC PRIVIND IMPLEMENTAREA FUNCȚIILOR DE MANAGEMENT
| Image | Title | Type | Size | Link |
|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
1 Mo
|
||
|
|
pdf
|
715 Ko
|
INSTRUMENT SPECIFIC DE APLICARE A FUNCȚIEI DE PLANIFICARE
| Image | Title | Type | Size | Updated | Link |
|---|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
1 Mo
|
apr. 04, 2024
|
MISIUNE VIZIUNE VALORI
| Image | Title | Type | Size | Link |
|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
150 Ko
|
||
|
|
pdf
|
157 Ko
|
PROCEDURI DOCUMENTATE
| Image | Title | Type | Size | Link |
|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
275 Ko
|
||
|
|
pdf
|
502 Ko
|
||
|
|
pdf
|
424 Ko
|
||
|
|
pdf
|
426 Ko
|
||
|
|
pdf
|
430 Ko
|
||
|
|
pdf
|
574 Ko
|
||
|
|
pdf
|
393 Ko
|
||
|
|
pdf
|
420 Ko
|
||
|
|
pdf
|
407 Ko
|
SIGLA
| Image | Title | Type | Size | Link |
|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
177 Ko
|
||
|
|
pdf
|
173 Ko
|
STRATEGIE DE DEZVOLTARE PE TERMEN MEDIU ȘI SCURT
| Image | Title | Type | Size | Link |
|---|---|---|---|---|
|
|
pdf
|
987 Ko
|
||
|
|
pdf
|
415 Ko
|




















